Ați putea spune:”Ce mare brânză de mecanism? La orice dietă trebuie să te abții de la unele lucruri și de aia slăbești”. Parțial corect.
Dieta Atkins nu este o dietă de înfometare. Puteți și este bine să mâncați pe săturate, doar că veți mânca lipide și proteine și aproape deloc carbohidrați.
Să examinăm care este mecanismul prin care dieta Atkins este atât de eficientă.
Probabil că ați auzit că energia necesară celulelor este dată de către glucoză. Glucoza circulă prin sânge și ajunge la toate celulele, inclusiv la cele nervoase și funcționează ca un combustibil pentru organism. Puțini, însă, știu că glucoza nu este singurul combustibil pe care organismul îl poate folosi. Cetonele sunt cel de-al doilea combustibil care funcționează exact ca și glucoza, adică circulă prin sânge și sunt „arse” în complexul mitocondrial pentru a furniza energie. Ca o paranteză, sunt mulți oameni care cred că neuronii sunt alimentați numai de glucoză, ceea ce este fals. Sunt la fel de bine alimentați și de cetone.
Acum, prima diferența esențială dintre cei doi combustibili este ca dacă în organism există glucoză în exces, ea se va depune sub forma de grăsimi, pe când dacă cetonele sunt în excess, ele se vor elimina prin urină, transpirație și fecale, întru-cât nu mai pot fi procesate în depozite. 1-0 pentru Atkins.
Acum, a doua diferență esențială dintre glucoza și cetone este că glucoza provine din procesarea carbohidraților, iar cetonele din lipoliză, adică din procesul de dizolvare a grăsimilor, inclusiv a celor din depozitele de pe abdomen, coapse, șale, fund, etc.. 2-0 pentru Atkins.
Lucrurile sunt mai complicate dacă privim din perspectiva balansului hormonal. Cei care au alimentația bazată pe carbohidrați trec prin așa-zisul ciclu al foamei. Adică, atunci când organismul are nevoie de energie dă un semnal, prin senzația de foame. După consumarea alimentelor senzația de foame dispare și celulele primesc energie. După câteva ore necesare procesării alimentelor ingerate, ciclul se repetă, așa cum puteți vedea și în graficul de mai jos.
Este de remarcat că cei care se află în acest ciclu nu folosesc rezervele de energie stocate în depozitele adipoase, adică nu slăbesc. Dimpotrivă, în multe cazuri apare îngrășarea pentru că atunci când foamea este mai accentuată, persoana are tendința de a mânca mai mult decât are nevoie organismul său.
Pentru cei care sunt la dieta Atkins, graficul arată cu totul deosebit pentru că bazându-se pe cetone și nu pe glucoză, organismul nu mai declanșează mecanismul foamei pentru că „știe” că nu va primi carbohidrați și dacă are nevoie de energie își va lua aceea energie din depozitele de grăsimi. Diminuarea depozitelor de grăsimi înseamnă practic slăbire.
Persoana nu mai are senzația de foame și are tendința de a mânca mai puțin.
Insulina, leptina și grelina.
La cei care-și bazează alimentația pe carbohidrați, problema este ce se întâmplă cu excesul de glucoză. Cum glicemia este o constantă în organism, glucoza neconsumată de celule trebuie, cumva, scoasă din circuitul sanguin. Responsabil de acest mecanism este hormonul insulinei, care are rol regulator pentru glucoză. Insulina „forțează” celulele să ardă excesul de glucoză din organism, în complexul mitocondrial, chiar dacă celula nu are o nevoie imediată de energie. Pentru că fiecare proces de ardere înseamnă oxidare și pentru ca procesele de oxidare grăbesc îmbătrânirea celulelor, după un timp celulele „refuză” să mai ardă glucoza, chiar dacă cantitatea de insulina din sânge crește. Acest fenomen este cunoscut drept rezistența la insulină și este primul pas către un viitor diabet de tip II. Excesul de glucoză, rămas ne-ars în celule este transformat de către ficat în glicogen, o formă de înmagazinare de energie. Dacă rezervele de glicogen sunt deja pline, ficatul transformă glucoza în grăsimi, depuse în locurile bine cunoscute: burtă, șale, fund, coapse.
Nivelele ridicate de insulină în sânge împiedică apariția fenomenului de lipoliză, prin care organismul ar transforma grăsimile în cetone și ar consuma din rezervele adipoase. Organismul se află într-o etapă conservativă, în care nu „vrea” să cedeze nici un gram de grăsime, aceasta constituindu-se ca o rezervă prețioasă pentru vremurile grele, de foame, care ar putea veni.
Nivelul ridicat de insulină mai are un efect nefast. Duce la inhibarea leptinei, care este hormonul responsabil pentru senzația de sațietate. Persoana are senzația că, deși mănâncă, parcă nu se satură și are tendința de a ingera mai multe alimente decât are, cu adevărat nevoie.
Pentru că cei care sunt la regimul Atkins nu mai consumă carbohidrați, glucoza este la nivele minime. Insulina va fi și ea la nivele scăzute, fapt care va favoriza apariția lipolizei și implicit la diminuarea grăsimii depuse. În plus, leptina își va face simțită prezența, astfel încât persoana care ține dieta se va sătura mai repede și va mânca mai puțin. 3-0 pentru Atkins.
Grelina este un hormon mai puțin studiat și este responsabil cu apetitul. Cea mai mare parte a grelinei este secretată în fundul stomacului. Cei care țin diete Hifat (cu consum mare de grăsimi), cum este și Atkins reușesc să inhibe formarea de grelină și astfel senzația de foame este atenuată sau chiar dispare. Mecansimul este cvasi-necunoscut, se bănuiește că grăsimile „ung” fundul stomacului și astfel este inhibată grelina. 4-0 pentru Atkins.
Să facem o scurtă recapitulare ca să fie mai clar.
În timpul dietei Atkins, prin aportul foarte scăzut de carbohidrați, organismul este obligat să renunțe la folosirea glucozei drept combustibil și trece la lipoliza grăsimilor, fie din alimentație, fie din depozitele adipoase. Lipoliza grăsimilor duce la formarea cetonelor, care devin noul combustibil pentru toate celulele. Când cetonele sunt prezente în circuitul sanguin, în cantitate relativ mare, se instalează starea de cetoză, atât de căutată și dorită de cei care țin acest regim. Cetoza este starea în care se slăbește.
Am descris toate aceste mecanisme, într-un mod simplificat, pentru a înțelege că această dietă are la bază o metodă explicabilă în mod științific și asta explică și eficacitatea ei.